Trimis in judecata pentru braconaj, dupa o fapta produsa la trecerea dintre ani.
Prins la braconaj în noaptea Revelion, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Stolnici a fost trimis și judecată. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările și au trimis dosarul Judecătoriei Costești cu propunerea de trimitere în judecată. Anchetatorii au stabilit că în seara zilei de 31 decembrie 2020, tânărul s-a dus cu doi câini din rasa ogar într-un fond de vânătoare, iar acolo prin hărțuire a prins o căprioară. Reamintim că în aceeași seară, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiști, iar ulterior a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judicar pentru 60 de zile. Câinii au fost duși la un adăpost. Prejudiciul a fost calculat la 2.000 de euro.
Foto: Descriptiv




































