Actorul de comedie Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la locuinţa sa, în urma unei lungi suferinţe, după cum au declarat reprezentanţi ai Teatrului „Constantin Tănase”, potrivit Agerpress. Avea 72 de ani.
Primele semne cu privire la boala sa au ajuns în media în luna iulie, când în cadrul unei emisiuni televizate de la Kanal D a fost anunţat faptul că i s-a făcut rău, a mers la spital, având probleme serioase de sănătate. Se afla la pat şi urma un tratament prescris de doctori, colegii de breaslă fiind extrem de îngrijoraţi de starea lui de sănătate, povestind că de ceva vreme Nae Lăzărescu este un alt om. “Ne-am mai văzut pe la spectacole. Nu arăta deloc bine.
A slăbit foarte tare, e mereu palid, nu mai e aşa glumeţ, e abătut. Nu am întrebat ce are, îţi dai seama că omul e bolnav şi are o suferinţă, nu e bine să întrebi că îi faci mai mult rău. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi să se facă repede bine. Are şi el o vârstă totuşi…”, declarau pe atunci surse din anturajul actorului de comedie. Telefonic nu a fost de găsit pe atunci.






































