39 de argeşeni găsiţi că lucrează ilegal la 25 de firme. Patronilor nu le este frică de amenzile usturătoare

0
423

Inspectorii de muncă au efectuat luna trecută 214 controale şi au fost aplicate 70 de sancţiuni, iar valoarea amenzilor aplicate a fost în sumă de 465.800 lei. Referitor la diminuarea fenomenului social al muncii fără forme legale au fost efectuate 212 controale, numărul unităţilor depistate ca practicând munca fără forme legale au fost în număr de 25, unde s-au găsit 39 de argeşeni care lucrau la negru. Valoarea totală a amenzilor a fost de 390.000 lei, potrivit unor informaţii transmise de Mihai Oprescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş. Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe: comerţ, construcţii, baruri, restaurante, transport, service auto, spălătorii auto.

În domeniul relaţiilor de muncă, cele mai frecvente deficienţe întâlnite, în cursul lunii care a trecut, au fost: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal; neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat; încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte; nerespectarea măsurilor dispuse controlului anterior; neacordarea drepturilor salariale; netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor; neacordarea indemnizaţiei în cazul în care angajatorul îşi întrerupe temporar activitatea cu menţinerea raporturilor de muncă; neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă.

LASA UN RASPUNS