In urma reclamatiilor depuse de doi investitori din alt judet care au venit in Arges cu gandul sa faca afaceri cu terenuri agricole, numele a trei notari argeseni a intrat in vizorul DIICOT, anunta jurnalistii saptamanalului Ancheta. Desi inca nu au fost facute publice numele celor notari, deoarece ancheta este intr-un stadiu incipient, procurorii DIICOT colaboreaza in acest dosar cu serviciile specializate, dar si cu cei de la DNA.
Cat despre cei doi reclamanti, anul trecut au „identificat câteva terenuri pe care le-au considerat o investiţie viabilă, au bătut palma cu proprietarii şi au autentificat tranzacţiile la notari. La scurt timp însă investitorii au descoperit că o parte din terenurile pe care dăduseră banii mai fuseseră vândute de cei de la care le cumpăraseră, astfel că în acte acestea figurau ca aparţinând celor care avuseseră norocul să le achiziţioneze primii. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că tranzacţiile fuseseră autentificate la aceiaşi notari la care apelaseră şi ei.”.
SURSA: saptamanalulancheta.ro




































