Premierul Victor Ponta a discutat miercuri cu reprezentanți ai UDMR și ai altor grupuri politice din Parlament, pentru asigurarea unei majorități parlamentare care să susțină noul Cabinet. Configurația acestei majorități va fi finalizată luni.
De asemenea, după ce Crin Antonescu a ales ca liberalii să iasă de la guvernare, a doua zi miniștri din partea PNL și-au dat demisia în bloc, iar o dată ce miniștri interimari vor fi instalați pe funcții directorii de deconcentrate din teritoriu vor fi schimbați din funcții. Se pare că președintele PNL Argeș, senatorul Ion Popa, nu este de acord cu aceste schimbări, spunând că și liberalii au muncit ”pentru voturile lui Pendiuc ori ale lui Nicolescu” în campaniile electorale. ”Unii pot fi înlocuiți pe loc, alții nu. Cunoscându-i pe unii PSD-iști, știm cam ce o să urmeze. Eu sper însă să nu urmeze o epurare. Am susținut PSD fără rezerve în bătăliile electorale, cu toate că am observat că numai noi ne-am ținut de cuvânt, dacă ar fi să luăm în calcul ce s-a întâmplat la Primăria Pitești”, a declarat Popa, arătându-se împotriva schimbării din funcții a directorilor puși de liberali deși, repet, a votat pentru ruperea Uniunii.
Ne gândim că, în opinia sa, înțelegerile vor rămâne în continuare la nivel județean, oamenii să fie păstrați pe funcții, iar la Centru senatorul să fie de acord cu șeful său direct Crin Antonescu, fără să îi iasă din cuvânt asemeni deputatului PNL Andrei Gerea? Cert este că Ion Popa încă mai speră pe prietenia pe care o are cu Nicolescu, prin prisma faptului că, cel puțin deocamdată, umbra lui, Florin Tecău, va asigura interimatul și va face tot ceea ce îi va dicta mentorul său, Constantin Nicolescu.





































