Social democrații argeșeni: ”Este UN ATAC ABJECT ȘI SUBURBAN la adresa presedintelui PSD Arges”

0
218

Social democrații argeșeni au transmis un comunicat de presă, după ce liberalii, printr-o informare emisă marți, ”l-au admonestat pe președintele PSD pentru că și-a permis sa emită păreri despre doi dintre titrații absoluți ai PNL”. Liberalii au transmis o comunicare de presă, titrând: ”Fost CAP-ist și actual șef al PSD, Ion Mînzînă este frustrat de studiile prefectului și ale managerului SJU Pitești”.

Iată comunicatul de presă transmis, miercuri, de către Departamentul de comunicare al PSD Argeș:

”Departamentul de comunicare al PNL Argeș a lansat ieri un atac abject si suburban la adresa presedintelui PSD Arges. Folosind un limbaj demn de doctoratele cu care se lauda, cu tentă de anii ‘50 – secțiunea dosarul de cadre, liberalii argeșeni, l-au admonestat pe președintele PSD pentru că și-a permis sa emită păreri despre doi dintre titrații absoluți ai PNL – prefectul Emanuel Soare si noul director al Spitalului Județean, Tiberiu Irimia. De fapt, atacul lansat de către departamentul de comunicare al PNL nu face altceva decat să arate inca o dată, dacă mai era nevoie, aroganța și disprețul cu care liberalii ii privesc pe oameni. “Fost lăcătuș mecanic și fost CAP-ist (nici măcar șef de CAP), Ion Mînzînă a ținut să critice activitatea profesională și studiile celor doi”… se spune in comunicatul PNL. Deci, un om care a lucrat intr-o fabrică si intr-un CAP și-a permis să-i critice pe Înălțimile lor, aristocrații liberali. Și nici măcar nu a fost șef la CAP (dupa cum s-au indignat chiar iluștrii liberali). Probabil ca dacă ar fi fost șef la CAP i-ar fi fost îngăduit sa le atragă puțin atentia, dar doar puțin și apoi sa-și ceară scuze. Aceasta atitudine de-o aroganța si de-o superioritate de-a dreptul maladive este cu atât mai îngrijorătoare cu cât vine de la cei care ne conduc destinele și iau decizii care ne vizează in mod direct. Ei ne hotarăsc soarta nouă, ăstora care, ce să vezi, muncim in fabrici, in ferme, in gospodării individuale și în toate locurile unde e nevoie deoarece nu toți am avut norocul să ne naștem intr-o familie care să dețină o clinică privată la care să ne facem manageri. Desigur asta, in limbajul lor, liberal, poartă numele de GHINION.
Revenind la cei doi iluștri (era să zic necunoscuți), ar mai fi de făcut doar câteva precizări:
– a te fuduli cu un doctorat făcut la Chișinău este ca și cum te-ai lăuda că ai terminat facultatea de drept la Spiru Haret;
– a spune cât de bun manager de sănătate ești pentru că ai condus clinica de adeverințe medicale a părinților este echivalentul la “cel mai tare din parcare când parcarea era goală”;
De asemenea, nu putem să nu ne punem o intrebare legitimă: dacă dl Irimia este atât de pasionat de managementul medical de ce s-a aruncat intr-o luptă acerbă pentru a fi desemnat candidatul PNL la primaria Pitești?
În schimb, acum, când a apărut oportunitatea de a-și trece in CV că a condus un spital adevarat s-a reîntors rapid la dragostea pentru managementul de sănătate. Consecvență aristocratică sau interese superioare?
Referitor la încă o aroganță din comunicatul PNL, cea in care mândrii liberali iși aratau ingrijorarea olimpiană față de membrii “serioși” ai PSD care sunt conduși de “un astfel de om”, nu putem spune decât urmatorul lucru: dacă am fi asemenea lor ne-am intreba si noi la fel de ingrijorați cu ce au greșit aceste capacitați de au ajuns sa fie conduse de către un tip a cărei realizare supremă era că inventase un storcător de roșii?
Dar noi, fiind niște oameni simpli, obisnuiți, care nici măcar nu îndrăznim să avem curajul de a cuteza să ne consideram egali cu domniile lor le spunem că, în simplitatea noastră, nu am uitat proverbul cu câinele care moare de drum lung….”. 

Iată comunicatul de presă emis de PNL Argeș, la care face referire PSD Argeș: 

”Fost CAP-ist și actual șef al PSD, Ion Mînzînă este frustrat de studiile prefectului și ale managerului SJU Pitești

Precum un colhoznic ajuns în vârful cooperativei pesediste, Ion Mînzînă i-a atacat pe prefectul județului Argeș, Emanuel Soare și pe proaspătul manager al Spitalului Județean de Urgență, Tiberiu Irimia tocmai acolo unde ar trebui să tacă, la capitolul studii. Fost lăcătuș mecanic și fost CAP-ist (nici măcar șef de CAP), Ion Mînzînă a ținut să critice activitatea profesională și studiile celor doi, într-un moment în care atât prefectul Emanuel Soare cât și doctorul Tiberiu Irimia depun un efort uriaș să repare ce a stricat PSD-ul, ani la rând, în județul Argeș.

“Atacul lui Ion Mînzînă la adresa colegilor noștri este penibil. Nu este posibil ca un om care a terminat facultatea în 7 ani, care și-a făcut studiile la apelul de seară, să atace un conferențiar universitar doctor, cum este Emanuel Soare, să atace un doctor de prestigiu și manager al unui spital privat cum este Tiberiu Irimia. Cred, de fapt, că acest comportament al lui Ion Mînzînă vine tocmai din frustrarea sa de a nu depăși nivelul unui fost CAP-ist, când vine vorba de educație. Mă întreb cu ce au greșit membrii serioși ai PSD să fie conduși de un astfel de om? Mă întreb cum poate un repetent să critice doi oameni cu doctorate în domeniile lor de activitate? Și tocmai pentru a nu ne lansa noi într-o analiză comparativă a studiilor celor trei, vă prezentăm CV-ul șefului PSD, Ion Mînzînă, al prefectului Emanuel Soare și CV-ul proaspătului manager al Spitalului Județean, Tiberiu Irimia”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan.

Dacă CV-ul șefului PSD se limitează la două pagini, fiind înghesuit și stagiul militar să fie mai stufos, CV-ul prefectului județului Argeș se întinde pe 10 pagini de studii, de proiecte realizate, de participări la conferințe, de cărți publicate.”. 

Vă reamintim că social democrații au comentat vizavi de numirile politice care au avut loc în ultima perioadă în Argeș. Mai multe vedeți aiciIon Mînzînă, președinte PSD Argeș: ”PNL se folosește de situația de urgență pentru a face epurări politice”

LASA UN RASPUNS