Schimbari in sistemul educativ! VEZI pe cine va afecta

0
1232

Ministerul Educatiei pregateste reduceri de “4.000-5000 de posturi-norme didactice” in invatamantul preuniversitar. Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca proiectul de ordin de ministru care apare cu semnatura sa si care prevede modificari majore in structura normelor din educatie chiar din timpul acestui an scolar – este scris din decembrie 2013, nu a avut avizul sau si nu are sustinerea sa. Ministerul Educației vrea sa schimbe filosofia de normare a personalului nedidactic din scoli, precum si degrevarile directorilor.

Mai concret, dispar posturi de secretari, administratori, ingrijitori, bucatari, mare parte din contabili isi pierd indemnizatiile, directoarelor de gradinite li se iau degrevarile si trebuie sa aiba grija de o grupa de copii cu norma intreaga, potrivit proiectului. O parte din modificari ar urma sa se implementeze din septembrie 2015, altele din mai 2015. Proiectul prevede ca directorii gradinitelor cu program prelungit si cu personalitate juridica sa efectueze integral norma didactica, adica sa aiba o grupa de copii in supraveghere si educare, la fel ca educatoarele. In prezent, ei fac 2-4 ore/saptamana in alte unitati de invatamant, potrivit ordinului nr. 4865/2011. Si directorii scolilor cu mai putin de 300 de elevi ar trebui sa predea la clasa norma intreaga [18 ore pe saptamana], fata de 6-8 ore/saptamana cat au acum, se arata in proiect.

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca “acest ordin este scris din decembrie 2013. Nu a avut in niciun fel avizul meu si va trebui reluata discutia de la zero, cu dezbateri cu sindicatele, directori de scoli. Nu sustin foarte multe din propunerile incluse in proiectul de ordin”. Intrebat care sunt masurile pe care le va lua, dupa ce a aparut un proiect de ordin cu numele sau, fara cunostinta sa, ministrul Educatiei a declarat: “Voi cauta sa identific masurile ce trebuie luate intr-o astfel de situatie pe care o gasesc total anormala. Sunt in intalniri cu inspectorii scolari judeteni din Timis, Arad, Mehedinti, iar luni la minister vom analiza ce masuri trebuie luate intr-o situatie pe care eu o apreciez ca fiind anormala”.

SURSA: Mediafax.ro

LASA UN RASPUNS