Scene spectaculoase la Culorile Toamnei: Botezatu s-a ridicat de pe scaun și a preluat controlul – află cine a câștigat MARELE TROFEU

0
2874

Eleganța, talentul și creativitatea s-au reunit marți, 28 octombrie, la Hotel Victoria din Pitești, unde a avut loc cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Creație Vestimentară „Culorile Toamnei”, eveniment coordonat artistic de Valeria Coman. Festivalul a reunit designeri din întreaga țară, dar și invitați internaționali din SUA, Anglia și Republica Moldova, într-un adevărat spectacol de culoare, stil și rafinament.

Marele câștigător al serii

Printre cele 20 de colecții prezentate, s-a remarcat „Clar Obscur”, creația unei tinere din Chișinău, care a obținut Marele Premiu al festivalului. De altfel, anul acesta au fost acordate trei premii de “Mare Premiu”, însă Cătălin Botezatu, președintele juriului, a subliniat că, în opinia sa, designerul din Republica Moldova este „adevărata câștigătoare a serii”.

Colecția din Chișinău m-a impresionat prin concept, curaj și expresivitate. Este o dovadă că tinerii creatori din Republica Moldova au o viziune matură asupra modei contemporane”, a declarat celebrul designer român.

(Imagini de la premiere AICI!! si AICI!!)

Emoție, tradiție și feminitate – colecția „Reîntoarcere la suflet”

Publicul a fost cucerit și de colecția „Reîntoarcere la suflet”, semnată de Ramona Stan din Curtea de Argeș – o celebrare a feminității, tradiției și autenticității românești.
Pe lângă unele ținute la limita kitsch-ului, am văzut foarte multe lucrate manual, pline de originalitate. M-au impresionat în special cele inspirate din portul tradițional. La anul, vom introduce o categorie specială pentru portul național”, a spus Cătălin Botezatu, oferindu-i Ramonei Stan premiul pentru Cea mai bună colecție (Imagini AICI!!!).

Denim Reinventat – tânăra Sara Răpeanu, premiată pentru originalitate

Un moment apreciat de juriu a fost și colecția semnată de tânăra creatoare Sara Răpeanu din Pitești, care a surprins publicul cu o abordare îndrăzneață, realizată integral din denim. Originalitatea și curajul artistic al Sarei au fost aplaudate la scenă deschisă și premiate de juriu (Imagini AICI!!).

Stil, atitudine și nonconformism pe podium – Dragoș Săpunăroaia, premiat cu Marele Premiu

Designerul bucureștean Dragoș Săpunăroaia a oferit un moment spectaculos, prezentând o colecție plină de stil, atitudine și nonconformism. Modelele masculine au atras toate privirile, iar finalul show-ului s-a încheiat cu ropote de aplauze. „A fost o seară a emoțiilor autentice și a eleganței. Mulțumim lui Cătălin Botezatu și Valeriei Coman pentru susținerea constantă a tinerilor designeri”, a declarat Săpunăroaia, care a obținut unul dintre cele trei Mari Premii ale ediției (Imagini AICI!!).

Cătălin Botezatu, președintele juriului, moment total neasteptat!

Momentul cel mai dinamic al serii a fost oferit chiar de Cătălin Botezatu, care, observând că manechinele defilau prea încet în finalul galei, s-a ridicat de pe scaun, a mers în culise și le-a arătat personal cum trebuie să pășească pe podium. Designerul le-a încurajat, le-a corectat mișcările și le-a transmis energia sa caracteristică. Publicul a aplaudat momentul, iar tinerele modele au reușit să încheie defilarea cu aplomb și siguranță (IMAGINI AICI!!).

Premiile pentru modele – tinere talente care promit

Categoria “Cel mai bun model masculin” a adus următoarele distincții:
Locul 1 – Denis Grigore
Locul 2 – Răreș Cioacă
Locul 3 – Alexandru Șuțan

La “Cel mai bun model feminin”, premiile au fost:
Locul 1 – Delia Marineacă (foto interior)
Locul 2 – Ștefania Lepădatu și Delia Colsăteanu
Locul 3 – Bianca Ivan.

Juriu impresionant cu nume importante din mai multe domenii de activitate

Festivalul s-a bucurat de un juriu impresionant, format din personalități ale lumii modei, frumuseții și mass-media. Printre aceștia s-au numărat:
Cătălin Botezatu – președinte al juriului, designer internațional,
Liviu Ionescu – manager MRA Casting Agency, Stelian Milu – actor,
Lavinia Ichim – manager Lawinne Models Agency Arad, Ruben Stir, Marius Seceleanu, Evelin Ionescu, Raisandra, Simona Frâncu, Ruxandra Stoica, Cătălin Gherzan, Cătălina Buzdun, Elida Barată, Andreea Trandafirescu, Beatrice Linda, Carmen Rădulescu, Magda Bacanu, Carmen Florian, Mădălina Precup, Dorina Necșuleu – ZAG Ziarulargesenilor.ro, Adrian Colesniuc, Viorela Ioana Miu, Ana Maria Vlad, Prof. Soprana Elena, Daniela Iacomi, Cristina Dragomir, Roxana Ioniță, Adrian Golescu, și Valeria Coman – organizatoarea festivalului.

Unul dintre membrii juriului, întors recent de la Hamburg, unde a obținut titlul „Best Academy of the World” în fața a peste 1.000 de profesioniști ai industriei beauty, a fost felicitat de Cătălin Botezatu, care a declarat: „Este un profesionist excepțional, dar și un om modest, cu multe premii și reușite remarcabile în carieră.”.

Cătălin Botezatu, sărbătorit în avans la Pitești

Seara s-a încheiat într-o notă emoționantă: designerul Cătălin Botezatu a fost sărbătorit în avans, chiar pe scena festivalului, cu ocazia zilei sale de naștere, care urmeazăspre finalul anului.

Organizatorii și publicul i-au cântat „La mulți ani!”, iar surpriza serii a fost apariția unui tort aniversar, oferit chiar pe podium. Alături de celebrul designer s-a aflat o fetiță de 12 ani, unul dintre modelele participante la festival, care a suflat alături de el în lumânări, într-un moment plin de emoție și naturalețe. Sala a izbucnit în aplauze, iar atmosfera a devenit una de sărbătoare, confirmând încă o dată legătura caldă pe care Botezatu o are cu tinerii talentați pe care îi sprijină an de an.

Un eveniment dedicat pasiunii pentru frumos

Ediția din acest an a festivalului „Culorile Toamnei” a adus pe scenă 20 de colecții vestimentare, semnate de designeri din București, Pitești, Constanța, Brașov, Slatina, Curtea de Argeș, Chișinău, dar și din New York și Londra. Printre participanți s-au numărat: Oana Săvescu, Ioana Niță (Zibi), Doina Panaete, Mihaela Cosmina Bîrlog, Vivianne Mode by Mirela Baicu, Omar Mansoor, Mocanu Alina, Ramona Stan și Andreea Stephanie Ghiță.

Atmosfera a fost completată de momente muzicale oferite de soprana Elena Georgian, invitată specială a festivalului.

„Culorile Toamnei” rămâne un reper al creativității tinerilor designeri români și internaționali, un eveniment în care moda devine artă, iar podiumul – o scenă a emoției și inspirației. Ca de fiecare dată, Cătălin Botezatu a fost sufletul evenimentului, coordonând cu eleganță și energie o seară de neuitat în lumea modei.

LASA UN RASPUNS