Sănătate la standarde europene: Ambulatoriul modern de la Spitalul Județean Pitești, deschis pentru pacienți

0
390

Sănătatea argeșenilor face un nou pas înainte. Noul Ambulatoriu de Specialitate de la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost inaugurat oficial, oferind condiții moderne pentru pacienți și personalul medical.

La eveniment au participat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș, Marius Cristian Puiu, administratorul public al județului, și Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș.
De asemenea, au fost prezenți Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, dr. Costin Ștefan, directorul medical, alături de Sorina Honțaru, directorul Direcției de Sănătate Publică Argeș, și Ionuț Gheorghe, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Argeș.

Noua clădire a fost realizată printr-un proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Argeș, în valoare de peste 13 milioane de lei – „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești”. În corpul de clădire vor funcționa cabinete pentru specialitățile: Medicină internă, Gastroenterologie, ORL, Urologie, Chirurgie generală și toracică, Neurologie, Oncologie, Obstetrică-Ginecologie, Cardiologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică, Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
Cabinetele sunt complet echipate cu mobilier nou, achiziționat din fonduri externe, resurse proprii și printr-o donație oferită de compania KIRCHHOFF Automotive România.

Este o mare satisfacție să marcăm deschiderea oficială a noului Ambulatoriu de Specialitate. Datorită investiției Consiliului Județean, o parte semnificativă din cabinete funcționează deja aici. Dotările, inclusiv aparatura medicală și mobilierul, au fost achiziționate din fonduri externe, resurse proprii și prin sponsorizarea KIRCHHOFF AUTOMOTIVE ROMÂNIA. Mulțumesc președintelui Ion Mînzînă și domnului Porojan pentru sprijinul acordat. În prezent, aici funcționează 12 din cele 25 de cabinete, ceea ce asigură condiții mai bune și un flux mai eficient de programări. Spațiile sunt gândite pentru confortul pacienților și pentru susținerea activității personalului medical”, a declarat Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean.

„Reușita implementării acestui proiect aparține echipei Consiliului Județean și echipei Spitalului Județean, care au construit acest proiect pentru oameni. Este o investiție ce aduce confort și servicii medicale profesioniste. Societatea se schimbă rapid, iar sistemul medical trebuie să țină pasul cu aceste schimbări. Rolul nostru este să asigurăm un sistem de sănătate eficient. Mulțumesc firmei KIRCHHOFF AUTOMOTIVE ROMÂNIA și domnului Gabriel Porojan pentru implicarea exemplară”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

„Este o bucurie să vedem o nouă investiție la Spitalul Județean Argeș. Mulțumesc Consiliului Județean pentru efortul din ultimii cinci ani, în care s-au realizat cele mai mari investiții în sănătate din județ. Suntem printre primele locuri din țară la fonduri europene atrase, iar aceste rezultate arată că ne pasă de sănătatea argeșenilor”, a afirmat Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș.

KIRCHHOFF AUTOMOTIVE, o afacere de familie de patru generații, susține proiectele de responsabilitate socială și continuăm să sprijinim proiecte cu impact în comunitate, pentru că actul medical este esențial”, a spus Gabriel Porojan, directorul general al KIRCHHOFF AUTOMOTIVE ROMÂNIA.

Deschiderea oficială a noului sediu al Ambulatoriului este un pas important pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității. Această clădire reflectă respectul față de actul medical și față de pacienți”, a subliniat dr. Costin Ștefan, directorul medical.

Deschiderea oficială confirmă că sănătatea este o prioritate în județ. Colaborarea între instituții funcționează bine, iar rezultatele sunt vizibile: proiecte utile, investiții importante și creșterea calității actului medical”, a declarat Sorina Honțaru, directorul DSP Argeș.

Felicit conducerea spitalului și autoritățile locale pentru investițiile în sănătate. De la 1 ianuarie, punctul pe serviciu va crește de la 5 la 6,5 lei, asigurând servicii medicale de calitate”, a precizat Ionuț Gheorghe, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Argeș.

Noul spațiu – luminos, confortabil și bine dotat – ne permite să lucrăm mai eficient și să oferim pacienților condiții mai bune”, a spus dr. Adriana Tuțescu, medic primar diabet zaharat.

LASA UN RASPUNS