O avalanşă produsă la Bâlea Lac în cursul după amiezii de sambata, a facut ca patru persoane sa fie prinse de ceasta avalansa. Trei dintre ei au fost prinşi sub zăpadă. Doi au reuşit să iasă singuri de sub omăt, reperându-l şi scoţându-l, apoi, şi pe colegul lor. Potrivit lui Mircea Opriş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, persoanele surprinse de avalanşa produsă la Bâlea Lac, sâmbătă, sunt trei salvamontişti atestaţi şi un aspirant la statutul de salvator montan.
Cei patru se aflau pe munte având asupra lor tot echipamentul necesar salvării din avalanşă, când au fost ei înşişi surprinşi de zăpada dislocată, transmite corespondentul MEDIAFAX. Salvamontistul care a fost îngropat total în zăpadă a fost scos după 12 minute.
“Avalanşa s-a produs de deasupra colegilor mei. Ei au fost surprinşi de zăpadă şi trei au fost îngropaţi parţial, iar unul a fost îngropat total. Cel care a fost îngropat total a fost scos după 12 minute din zăpadă. În două minute l-au localizat şi au mai durat zece minute până l-au scos. A fost degajată zăpada din jurul lui de către salvamontişti, după care în ajutorul colegilor mei de acolo au venit şi doi jandarmi montani”, a precizat David. Potrivit acestuia, trei dintre salvamontişti sunt angajaţi ai Salvamont Sibiu, iar unul este salvamontist din Cluj. Ulterior, salvamontiştii au mers la spital pentru un control medical suplimentar.
Unul dintre salvamontiştii surprinşi de avalanşă – cel în vârstă de 28 de ani – a rămas în spital, după ce medicii au constatat că acesta a avut episoade de pierdere a cunoştinţei, astfel că se află sub supraveghere. Este la Urgenţe, urmează investigaţiile. Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsoară 159 de centimetri, iar riscul producerii avalanşelor este considerat moderat, de gradul 2, pe o scară de la 1 la 5.
Mediafax.ro




































