Atenţie şoferi, nu e de joacă! Puteţi ajunge la închisoare dacă nu respectaţi regulile rutiere.
Gheorghe Bicheru, de 64 de ani, un întrerpinzător particular, cunoscut comerciant din Curtea de Argeş a ajuns în închisoare după ce a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. Judecătoria Curtea de Argeş l-a condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare, sentinţă rămasă definitivă la Tribunalul Argeş. În week-end, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Curtea de Argeş. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni.
În martie 2013, poliţiştii l-au oprit în trafic pe Marius Cristian Iaia, acum de 49 de ani, din Piteşti. Bărbatul, patronul unei firme care are ca obiect de activitate comerţ cu combustibil, conducea o Dacia 1307, având o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la UPU a Spitalului Costeşti, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că şoferul figura în baza de date cu permisul reţinut. Bărbatul a fost judecat, fiind condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare. A fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni unde îşi va ispăşi pedeapsa.



































