UPDATE: Ora 13.10
Bărbatul de 32 de ani din Godeni, s-a dus cu cea care i-a dat viaţă într-o casă nelocuită a fostului bărbat al femeii. Acolo, au băut şi s-au cherchelit amândoi. Profitând de starea euforică a femeii, fiul i-a propus o partidă de amor. Femeia, deşi era beată, l-a refuzat. A fost lovită şi obligată să întreţină relaţii sexuale cu fiul ei. Imediat după ce actul s-a consumat victima a sesizat Poliţia. Bărbatul, tatăl unui copil de 8 ani, a fost reţinut de poliţişti, duminică seară. Luni el a fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de arestare preventivă sub acuzaţia de viol cu consecinţe grave. În acest moment, individul se află la Judecătoria Câmnpulung, în faţa instanţei.
A fost reținut sub săvârșirea infracțiunii de viol. Pare incredibil, însă tânărul este acuzat că și-a violat mama. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung l-au reținut pe bărbatul în vârstă de 32 de ani, din Godeni, județul Argeș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol.
Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 26 ianuarie a.c., ar fi întreținut relații sexuale cu mama sa, în vârstă de 49 de ani, împotriva voinței acesteia.
Cel în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.



































