Masini sparte, in miez de noapte, intr-un cartier din Pitesti!

0
1269

Două mașini au fost sparte pe strada Frații Golești, din Pitești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un individ a lovit cu piatra geamurile laterale. A furat dintr-unul un parfum pe care l-a aruncat în apropiere, iar din celălalt nu a mai apucat, fiind nevoit să fugă pentru a nu fi prins. Poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, l-au identificat pe autor, în persoana unui bărbat, de 43 de ani, din, Timișoara, județul Timiș, care stă în Pitești fără forme legale. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind eliberat după ce împotriva sa a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările extinse au mai stabilit că timișoreanul este autorul a patru spargeri tot pe Frații Golești, prin aceeași metodă, fapte comise în 13 octombrie 2019.

LASA UN RASPUNS