Vineri, 11 septembrie, începând cu ora 10.00, o delegație din Suedia, formată din șase primari ai marilor orașe, cinci președinți și vicepreședinți de consilii regionale, precum și președintele și vicepreședintele Asociației Suedeze a Autorităților Locale și Regiunilor (SALAR), va efectua o vizită în județul Argeș. Scopul vizitei îl reprezintă informarea asupra situației cetățenilor romi aflați în situații vulnerabile, precum și măsurile luate de guvern și de autoritățile publice locale în ceea ce privește incluziunea acestora.
Începând cu ora 10.30, la Consiliul Județean Argeș va avea loc o întâlnire de lucru la care vor participa ofcialii suedezi și reprezentanții autorităților publice locale din zonele unde se află comunități de romi, în vederea identificării căilor de cooperare cu partea suedeză, care să asigure crearea de locuri de muncă pentru categoriile defavorizate, incluziunea socială, utilizarea fondurilor europene pentru atingerea acestor obiective. De asemenea, vor avea loc vizite la comunitățile de romi din județul Argeș.






































