Incendiu puternic, la doua case! 6 masini de pompieri au intervenit pentru stingerea focului

0
755

Incendiu la doua case si o anexa, in Arges, comuna Micesti, noaptea trecuta. In jurul orei 6.00 incendiul a fost lichidat.

“La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișurile celor două case, suprafață totală de aproximativ 150 mp, și anexe gospodărești cu suprafața totală de 200 mp. Au mai ars fân, lemne de foc și alte bunuri. Flăcările s-au propagat rapid, dar militarii au reușit să împiedice propagarea la celelalte proprietăți care se aflau în imediata apropiere.”, ne-a transmis Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges.

Ambele case erau locuite și în aceeași curte. Un cal a fost evacuat, iar 2 porci nu au mai putut fi salvați. Au fost trei persoane asistate medical de către un echipaj SMURD, două cu atac de panică și una care s-a rănit la picior. Niciuna din cele trei persoane nu au avut nevoie de transport la spital.

Autospeciale de intervenție au fost alimentate cu ajutorul unei autospeciale care aducea apă de la un hidrant din apropiere. La fața locului au acționat 8 echipaje cu 6 autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD.

LASA UN RASPUNS