În Argeș, investiții de 188 de milioane de euro în infrastructura de apă

0
170

În Argeș, investiții de 188 de milioane de euro în infrastructura de apă. Investițiile sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile și vizează mai multe localități din județul Argeș

Astăzi, 29 decembrie 2020, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș, condusă de președintele Ion Mînzînă și desfășurată prin mijloace electronice (on-line).

Unul din principalele puncte ale ședinței a vizat “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Argeș”, implementat de S.C. Apă Canal 2000 S.A Pitești și finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Astfel, în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile pentru perioada 2014 – 2020, conform cerințelor din Ghidul Solicitantului, în ședința Consiliului Județean Argeș s-au votat trei proiecte de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate, precum și a indicatorilor tehnico – economici ai proiectului, aprobarea valorii investițiilor aferente Consiliului Județean Argeș și a participării Consiliului Județean Argeș la cofinanțarea proiectului, aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor conform rezultatelor Analizei Cost-Beneficiu aferentă proiectului.

La ședință a participat și un reprezentant al S.C. Apă Canal 2000 S.A. Pitești care a explicat beneficiile acestui proiect amplu implementat la nivelul județului Argeș, proiect care constă atât în investiții privind extinderea rețelelor de apă, tratarea și distribuția apei, cât și în investiții privind colectarea și epurarea apelor uzate, reabilitarea și modernizarea unor stații de tratare.

Prin proiect sunt propuse investiții în localitățile Pitești, Ștefănești, Topoloveni, Costești, Bascov, Albota, Moșoaia, Bradu, Căteasca, Poiana Lacului, Stolnici, Buzoești, localități aflate în aria de operare a S.C. Apă Canal 2000 S.A.

Valoarea estimată a investițiilor este de aproximativ 188 milioane de euro (fără TVA).

LASA UN RASPUNS