Vortexul polar atrage din nou atenția meteorologilor, după episoadele de răcire accentuată și primele ninsori din noiembrie în majoritatea regiunilor țării. Specialiștii avertizează însă că ruperea sau slăbirea acestui fenomen nu înseamnă neapărat o iarnă foarte grea pentru România.
Profesorul universitar Lucian Sfîcă, de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, explică faptul că vortexul polar nu este un fenomen izolat, ci o stare permanentă a atmosferei care influențează sezonul rece în fiecare an.
„Un vortex dezorganizat nu înseamnă în mod automat o iarnă foarte grea. Iarna poate fi chiar mai blândă dacă aerul rece de la Polul Nord nu acoperă această parte din Europa”, a explicat profesorul.
Tiparele generale arată că, atunci când vortexul polar este strâns în jurul Polului Nord, există șanse mai mari ca România să aibă o iarnă mai blândă. În schimb, un vortex dezlânat poate favoriza migrarea aerului polar către latitudini medii, ceea ce poate provoca ierni mai aspre în anumite regiuni din Europa, America de Nord sau Siberia.
Profesorul Sfîcă a subliniat că ruperea vortexului polar poate apărea o dată la câțiva ani și aduce episoade complicate de iarnă, dar nu oferă garanția unor temperaturi scăzute în România. „Au fost ani în care, pe seama acestei ruperi, am avut temperaturi chiar foarte ridicate, pentru că aerul rece nu a ajuns la noi”, a completat specialistul.
Meteorologii recomandă prudență în interpretarea primelor predicții și atrag atenția că tiparele atmosferice complexe pot determina ierni variabile, iar pentru o prognoză exactă a sărbătorilor de iarnă va fi nevoie de actualizări periodice.
Sursa: RTV.net






































