Argeș: Incendiu devastator la o gospodărie! Flăcările, la un pas să cuprindă o a doua locuință

0
314

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din comuna Hârtiești, județul Argeș, mobilizând mai multe echipaje de pompieri din cadrul subunităților de intervenție din zonă.

La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, dar și la acoperișul unei locuințe. Exista pericolul real ca focul să se extindă la o a doua casă dintr-o gospodărie învecinată.

Pe lângă operațiunile de stingere, pompierii au acționat pentru protejarea construcțiilor din apropiere. Din interiorul anexelor au fost evacuate trei butelii, pentru a preveni producerea unor explozii.

Din fericire, până la acest moment nu au fost identificate victime.

Intervenția este în continuare în desfășurare, cele trei autospeciale de stingere acționând pentru lichidarea incendiului și pentru identificarea eventualelor focare ascunse, ne informeaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges.

LASA UN RASPUNS