Legea alegerilor parlamentare a fost promulgată de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, iar unul dintre initiatorii legii, parlamentarul de Arges Mircea Draghici, chestor al Camerei Deputatilor, saluta anuntul facut de Administratia Prezidentiala privind semnarea decretului pentru promulgarea Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Deputatul de Argeș susține că, prin intrarea în vigoare și a acestei legi, alegerile de anul viitor pot fi organizate în baza unei legislații mult îmbunătățite față de anii precedenți.
“Salut faptul că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. În corelare cu legea privind alegerile locale și legea privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale, putem spune că avem acum un pachet legislativ care este mult îmbunătățit față de cel de acum patru ani.
Numărul parlamentarilor va fi mai mic, menținându-se însă și o proporție care să confere legitimitate atât deputaților, cât și senatorilor.
De asemenea, președinții de Consilii Județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni, astfel că accesele de autoritarism, specifice tuturor președinților de consilii județene ( mai ales ale celor cu mai multe mandate la activ), vor fi scurt-circuitate. Poate că cele mai importante măsuri sunt luate în privința finanțării partidelor și a campaniilor electorale, măsuri considerate drept un mare pas înainte de mai multe instituții de control din România și din străinătate și au fost solicitate inclusiv prin rapoartele GRECO, ca o garanție a reducerii corupției. Noile legi aduc transparență în gestionarea banilor primiți de partide, respectând principiul egalităţii de şanse a candidaţilor.
La fel de important este că au fost reglementate mult mai clar activitățile Autorității Electorale Permanente, noua lege având clarificat inclusiv conceputul de fraudă electorală. Acest pachet de legi este rezultatul dezbaterii dintre Autoritatea Electorală Permanentă, Parlament, Guvern, motiv pentru care a întrunit și cea mai consistentă susținere din rândul tuturor partidelor în comparație cu celelalte legi electorale”, a declarat deputatul PSD Mircea Drăghici.