Vitaminele care te menţin frumoasă pe timpul sezonului rece!

0
971

Schimbările bruşte de temperatură îşi pun amprenta asupra chipului tău în sezonul rece, astfel că pe lângă cremele de faţă protectoare şi intens hidratate, înfrumuseţarea este susţinută şi din interior. Este esenţial astfel să-ţi îmbogăţeşti dieta cu vitamine prin alimentaţie ori suplimente nutritive. Observi că ai un ten mai uscat, pielea se descuamează, iar buzele au un aspect crăpat chiar dacă foloseşti un gloss protector? Este un semn că meniul este sărac în vitamine şi grăsimi aşa zise „bune”, iar pielea are de suferit.

Te ajută să îţi menţii elasticitatea pielii şi să elimini ridurile

Iată care sunt cele 5 vitamine care te ajută în aceast sezon rece, sfaturi de care este musai să ţii cont dacă vrei să ai o piele frumoasă:
Vitamina E – menţine hidratarea pielii şi stimulează regenerarea celulelor de la suprafaţa pielii, contribuie la netezirea ridurilor, datorită efectului de stimulare a producţiei de colagen, responsabil cu elasticitatea pielii. Alimentele bogate în vitamina E sunt: fructe de mare, carne slabă de vită, seminţe de floarea soarelui, nuci, uleiuri vegetale. Truc: este bine să amesteci o capsulă de vitamina E cu o linguriţă de ulei de măsline extravirgin şi masează-ţi pielea proaspăt demachiată, înainte de culcare, apoi lasă-l să acţioneze toată noaptea.
Vitamina A – este una dintre cele mai importante substanţe care contribuie la menţinerea sănătăţii pielii, astfel că atât retinolul, cât şi betacarotenul sunt esenţiale pentru un ten cu aspect tânăr, iar efectul antioxidant ajută la diminuarea deteriorării provocate de radicalii liberi. Derivaţii de vitamina A, cunoscuţi şi ca retinoizi, acţionează la nivel molecular asupra pielii şi netezesc ridurile, chiar şi pe cele de expresie. Au efect pozitiv şi asupra pielii acneice. Evită însă vitamina A în timpul sarcinii şi alăptării. Alimentele bogate în vitamina A: ficat de curcan, ulei din ficat de cod, morcovi, dovleac de toamnă, caise uscate, pepene galben. Truc: cremele pe bază de retinoizi vindecă eficient acneea.
Vitamina D – aflaţi că deficitul de vitamina D este frecvent în timpul anotimpurilor friguroase, când nu ne expunem suficient la soare, iar acesta poate duce la stări depresive sau anxietate, dar afectează şi frumuseţea pielii. Vitamina D are un efect intens hidratant, susţine elasticitatea pielii, atenuează aspectul ridurilor şi al liniilor fine, conferă tenului un plus de strălucire şi diminuează petele pigmentare. Din păcate nu se găseşte în multe alimente în stare naturală, dar îţi poţi lua Vitamina D prin suplimente alimentare ori prin expunerea la soare timp de 10 minute. Alimentele ce conţin vitamina D, în cantităţi variabile: somon sălbatic, ulei din ficat de cod, peşte-spada, ton, sardine, galbenuş de ou.
Complexul de vitamine B – este esenţial să-ţi suplimentezi dieta şi cu vitaminele B1 până la B12. Vitamina B, în general, îţi ajută organismul să transforme caloriile în energie ce menţine celulele corpului în stare optimă. De asemenea, pielea şi părul vor fi protejate datorită producţiei mai mari de sebum, ce joacă un rol de bază în lupta cu efectele nocive ale factorilor externi. Alimentele bogate în vitamine B sunt: ouă, drojdie, scoici, ficat de pasăre, peşte, carne de vită, brânză, lapte, spanac, arahide.
Vitamina C – este unul dintre cei mai importanţi antioxidanţi, protejând întreg organismul, inclusiv pielea, de radicalii liberi. Atunci când ai suficientă vitamina C în dietă te bucuri de un sistem imunitar mai bun şi, în plus, pielea are un aspect sănătos şi strălucitor. Toamna, include în meniul tău cât mai multe alimente bogate în vitamina C. Alimentele bogate în vitamina C: citrice, ardei gras, pătrunjel, broccoli, spanac, conopidă, kiwi, varză de Bruxelles, papaya.

LASA UN RASPUNS