Descinderi DIICOT în Argeș: polițist implicat în proxenetism. Imagini din timpul acțiunii

0
790

Un agent de poliție din cadrul I.P.J. Argeș se numără printre cele patru persoane reținute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, într-un dosar complex de proxenetism și trafic de persoane. Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, în colaborare cu procurorii DIICOT, fiind vizată activitatea infracțională a mai multor persoane cu vârste între 21 și 33 de ani.

Potrivit anchetatorilor, în luna noiembrie 2024, un bărbat de 33 de ani ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, o tânără în scopul exploatării sexuale. Aceasta ar fi fost obligată să practice prostituția în locații din Elveția și Irlanda până la data de 26 noiembrie 2025, iar o parte dintre sumele obținute ar fi fost însușite de persoana care a recrutat-o.

CITESTE SI: Poliția și DIICOT ridică droguri de mare risc într-un raid fulger

Totodată, alte persoane cercetate ar fi obținut beneficii materiale din înlesnirea practicării prostituției în mai multe state europene – Elveția, Germania, Marea Britanie și Irlanda – pentru patru tinere. Una dintre victime se afla într-o relație maritală cu unul dintre bărbații cercetați. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat înscrisuri, cocaină (drog de mare risc), dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă utilizate în dosar.

La data de 27 noiembrie 2025, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, toate cercetate pentru proxenetism. În cazul uneia dintre acestea — un agent de poliție din cadrul I.P.J. Argeș, în vârstă de 33 de ani — a fost reținută și infracțiunea de trafic de persoane.

CITESTE SI: Perchezitii! Acuzatii extrem de grave: corupere sexuala a minorilor, racolarea minorilor in scopuri sexuale si santaj

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a precizat că au fost demarate procedurile de cercetare prealabilă față de angajatul implicat, urmând ca măsurile legale să fie stabilite în funcție de rezultatul verificărilor. Reprezentanții instituției au transmis, totodată, că Poliția Română se delimitează de orice comportamente sau fapte care aduc atingere valorilor instituționale și legislației.

Dosarul urmează să fie înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunere de arestare preventivă a celor patru persoane pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Autoritățile reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

CITESTE SI: Un Revelion de poveste într-un loc cu adevărat special: Pensiunea Andrei

LASA UN RASPUNS