Mai multe căsătorii, mai puține decese, arata statistica ultimilor trei ani, in Pitesti. De asemenea, statistica ultimilor trei ani arată si o scădere a numărului de nașteri, în Pitești. In anul 2022, s-au născut 1647 de copii – 849 de fete și 798 de băieți. In graficul de mai jos puteti observa situatia pentru anul 2021 si 2020.
Au fost înregistrate 2698 de decese, mai puține, comparativ cu anul 2021, în care au avut loc 3269 de decese.
Numărul cuplurilor care au decis să întemeieze o familie a fost în creștere, în ultimii trei ani, 810 căsătorii având loc în 2022. “S-au înregistrat 17 divorțuri administrative în 2022, însă longevitatea căsniciei a fost, și în acest an, oferită ca exemplu celor mai tineri: 316 cupluri de seniori piteșteni au fost premiate pentru sărbătorirea a 50 sau a 60 de ani de căsătorie!
De asemenea, alți doi seniori au fost premiați pentru împlinirea vârstei de 100 de ani, adăugându-se la ceilalți patru piteșteni care și-au aniversat centenarul în ultimii trei ani.“, ne-a transmis Primaria municipiului Pitesti. 





































