Viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu, a participat la Dezbaterea națională Smart City 2017 – 2020, desfășurată zilele trecute la Alba Iulia. Acesta a declarat că o administrație locală trebuie să se asigure că orașele fac față provocărilor tot mai mari ale societăților moderne, fiind nevoie de crearea unor orașe inteligente.
”Este nevoie să creăm orașe inteligente, orașe adaptate nevoilor actuale ale cetățenilor, să fim în pas cu tehnologia. Am avut plăcerea sa fiu invitat zilele acestea la Dezbaterea națională Smart City 2017 – 2020, la Alba Iulia, în cadrul căreia specialiștii discută despre procesele de transformare a orașelor. Sunt impresionat și deschis să învăț din experiența lor. Administrația locală trebuie să se asigure că orașele în care locuim fac față provocărilor tot mai mari ale societății moderne, iar cetățeanul trebuie să fie partenerul nostru.”, a transmis Sorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Pitești.




































