Ministrul Educatiei cere o amanare pentru cei 3000 de profesori care risca sa isi piarda “catedra”! Cat timp

0
1356

Ministrul Educatiei a declarat ieri vizavi de faptul ca circa 3000 de cadre didactice vor fi nevoite sa ramana fara loc de munca deoarece nu si-au finalizat doctoratul. Ceva mai tarziu, acesta a revenit spunand ca isi doreste o prelungire cu inca un an a acestei decizii, motiv pentru care miercuri se urmareste aprobarea in Guvern.

”Prin consultarea cu Guvernul am identificat soluţia, şi anunţul a fost făcut în premieră la Arad, astfel încât miercuri să putem aproba prorogarea până la 30 septembrie 2016, iar colegii noştri să aibă şansa finalizării studiilor doctorale”, a declarat ministrul Sorin Campeanu.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că peste trei mii de cadre didactice din învăţământul universitar care nu au reuşit să obţină titlul de doctor vor fi obligate să părăsească sistemul de învăţământ începând cu data de 30 septembrie. Câteva ore mai târziu, Cîmpeanu a revenit: măsura a fost amânată cu un an, în urma unor consultări cu Guvernul.

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că peste trei mii de cadre didactice tinere din învăţământul universitar, care nu au doctoratul, vor părăsi sistemul, începând cu 30 septembrie.

SURSA: Gandul.info

LASA UN RASPUNS