Virgil Baciu îl SUSȚINE pe George Simion pentru alegerile europarlamentare: ”Nu este VIRUSAT. Este curajos și entuziast”

0
866

Patrioți din țară, dar și din județ, la evenimentul de vineri, de la Pitești, în care unionistul George Simion și-a anunțat intenția de a candida la alegerile europarlamentare. Așa cum era de așteptat, primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a fost cap de listă, fiind cunoscut ca un unionist înfocat și a declarat vineri că îl susține pe Simion la alegerile europarlamentare, acesta putând să devină vocea unioniștilor în Parlamentul European.

Eu sunt un primar independent, George Simion este un candidat independent la Parlamentul European. Așa a aliniat astăzi Dumnezeu astrele la Pitești, ca un primar independent să vină să spună, cu voce tare, că susține la alegerile europarlamentare un independent. Ce îl recomandă pe George Simion? Nu are experiență politică, dar asta înseamnă că nu este virusat. Este un om curajos și entuziast. Cel mai mult îl recomandă însă iubirea de țară și de neam. Poate mulți nu știu ce implicare are George Simion în acțiunea de a reîntregi țara. E greu să ajungi europarlamentar independent, dar cred că putem reuși, dacă ne adunăm cu toții în jurul idealului unionist”, a declarat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi. 

Facem acest pas conștienți că noi, independenții, nu suntem comozi. Nu suntem doriți de actuala clasă politică. Știu că atunci când vorbim despre Basarabia nu suntem pe placul celor de astăzi. Sunt oameni care ne conduc care nu au nicio țintă, nicio aspirație și care nu gândesc pentru generațiile viitoare. Singura lor țintă este să-și păstreze scaunul și privilegiile. Noi vrem altceva. Crezul nostru este România mare în Europa”, a declarat George Simion la Pitești.

Foto: Financiarpress.ro

LASA UN RASPUNS