Străzi și bulevarde importante din Pitești intră într-un nou program de modernizare. Primăria Municipiului Pitești anunță semnarea a trei contracte pentru reabilitarea străzilor Cuza Vodă și Gheorghe Doja, precum și a Bulevardului Petrochimiștilor.
Lucrările vizează atât partea carosabilă, cât și trotuarele, parcările, sistemele de colectare a apelor pluviale și elementele de siguranță rutieră. În cazul Bulevardului Petrochimiștilor, proiectul este unul de amploare și include intervenții pe o lungime de aproximativ 2,2 kilometri. Contractele de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție a lucrărilor au fost semnate de Primăria Municipiului Pitești, lucrările urmând să fie realizate de asocierea S.C. DOMARCONS S.R.L. – S.C. VALAH CONSTRUCT GRUP S.R.L.
Pentru reabilitarea străzii Cuza Vodă, valoarea contractului este de 2.241.181,21 lei, inclusiv TVA. Proiectul vizează modernizarea celor aproximativ 392 de metri de stradă, precum și a Intrării Rozelor. Vor fi reabilitate carosabilul și trotuarele, vor fi amenajate parcări și va fi modernizat sistemul de colectare a apelor pluviale. De asemenea, sunt prevăzute refacerea bordurilor și realizarea semnalizării rutiere.
Strada Gheorghe Doja beneficiază de o investiție în valoare de 4.005.786,32 lei, inclusiv TVA. Lucrările vor acoperi aproximativ 811 metri de stradă, inclusiv zona parcărilor și racordurile cu străzile laterale. Proiectul prevede modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea parcărilor, îmbunătățirea sistemului de evacuare a apelor pluviale, refacerea bordurilor, precum și realizarea marcajelor și a trecerilor pentru pietoni.
CITESTE SI: Se asfaltează Bulevardul Republicii. Cristian Gentea, despre investițiile din Pitești
Cea mai mare investiție dintre cele trei este cea pentru reabilitarea Bulevardului Petrochimiștilor, cu o valoare de 19.879.648,87 lei, inclusiv TVA.
Proiectul vizează aproximativ 2,2 kilometri ai uneia dintre principalele artere ale municipiului. Vor fi realizate lucrări la carosabil, trotuare, parcări și stațiile de transport public. Totodată, vor fi modernizate sistemele de colectare a apelor pluviale și semnalizarea rutieră, vor fi amenajate trecerile pentru pietoni și vor fi reabilitate spațiile verzi și unele elemente de infrastructură urbană.
Potrivit informațiilor transmise de Primăria Municipiului Pitești, investițiile fac parte din demersurile administrației conduse de primarul Cristian Gentea pentru modernizarea infrastructurii de transport și a spațiului urban.





































