Tânăr solist de muzică populară, ȘEF de PROMOȚIE la facultate: ”Mi-a plăcut să studiez cât mai mult”

0
3209

Este artist cu acte în regulă, cântând de la vârsta de 10 ani, însă școala a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru el. A urmat cursurile a două facultăți, respectiv Facultatea de teologie, litere, istorie si arte, la sectia de Muzica si Teologie Ortodoxa, dar și Facultatea de Muzică din cadrul Universității din Pitești, la aceasta din urmă fiind chiar licențiat cu 10, fiind șef de promoție. De asemenea, a fost și reprezentantul studenților din cadrul a celor două facultăți în Senatul UPIT, iar acum urmează un master la aceeași Universitate.

Eusebiu David, pentru că despre el este vorba, cunoscut și sub numele de scenă Sebi David, are 22 de ani și o activitate artistică bogată. Este solist al Ansamblului ”Doina Bascovului” și o tânără speranță a muzicii populare argeșene.

“A fost o realizare extraordinara pentru mine sa ies sef de promotie. Pe langa cariera mea artistica mi-a placut sa invat si sa studiez cat mai mult, rezultatul fiind cele 2 facultati. In prezent sunt solist la Ansamblul “Doina Bascovului”. Am scos primul CD in anul 2013 intitulat “Pentru mandra cant cu dor”. Pot spune că piesa care a prins cel mai mult la public se intituleza Tinerel m-am insurat.”, ne-a povestit tânărul artist. De origine din Calinesti, acesta a inceput sa cante de la varsta de 10 ani. “Imi placea sa cant mereu la ora de muzica, mama fiindu-mi invatatoare. Am urmat cursurile de canto popular si pian la Scoala Populara de Arte si Meserii din Pitesti. In acest timp am participat la mai multe concursuri. La primul dintre ele, “Tainele orasului Pitesti”, am obtinut marele premiu”, povestește Sebi.

Dupa acest prim concurs a urmat “Mugurii Folclorului Argesean” in cadrul caruia a obtinut locul 2. A urmat ulterior Liceul de Arte “Dinu Lipatti” din Pitesti la clasa de canto popular. In acest timp a dus cantecul popular din Muscel in intreaga tara la diverse festivaluri nationale precum Festivalul National “Chindia” Targoviste unde a obtinut locul I, Festivalul de muzica veche de la Craiova unde a obtinut marele premiu si Festivalul International “Staruri pentru Italia”, unde a obtinut tot marele premiu. A reusit sa castige si un alt premiu in Arges, in urma unui concurs in anul 2012 de ”Cel mai frumos Argesean”.

LASA UN RASPUNS