Un tânăr de 26 de ani din Piteşti a fost ridicat de poliţiştii Biroului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș care au pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Bărbatul a fost încarcerat.
Este vorba de un tânăr care în anul 2015 a fost prins de poliţiştii Antidrog în timp ce vindea cannabis. Acesta a fost condamnat în anul 2017 la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare. În anul 2019 a fost prins, din nou, vânzând substanţe halucinogene. De acestă dată, ofiţerii Antidrig au ridicat de la el aproximativ 500 de grame de cannabis. Instanţa l-a condamnat din nou, de acestă dată la 3 ani şi 10 luni închisoare. Judecătorii au ţinut cont de faptul că inculpatul recidivase şi au dispus o pedeapsă cu executare.







































