Șofer RĂNIT GRAV în accident. Riscă să-și piardă un ochi. Are multiple leziuni la cap

0
636

Rănit grav în accident, bărbatul riscă să își piardă un ochi și va fi operat. Are multiple leziuni la cap, iar autoturismul pe care îl conducea este distrus complet în partea din față.

Un şofer în vârstă de 62 de ani, din Piteşti, a ajuns la spital joi dimineaţă, după ce a izbit cu maşina o căruţă nesemnalizată, în Călinești. Atelajul era încărcat cu lemne şi mergea în aceeaşi direcţie cu Loganul condus de piteştean. Neavând lumini sau elemente reflectorizante, atelajul nu a fost observat de conducătorul auto, afară fiind întuneric. Maşina a fost distrusă complet în partea din faţă, iar şoferul a rămas încarcerat la volan. A fost necesară intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru a fi eliberat. Era rănit grav, având multiple leziuni la cap. Bărbatul riscă să îşi piardă un ochi şi urmează să fie operat.

LASA UN RASPUNS