S-a stabilit! Sindicalistii Dacia Renault protesteaza! Principalele doleante ale acestora

0
478

Angajatii Dacia Renault protesteaza la inceputul lunii martie. Sindicalistii au ales ziua protestului. Mai exact, Sindicatul Autoturisme Dacia organizează în data de 7 martie, în intervalul orar 13,00 – 15,00, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni, un miting pentru susţinerea unor obiective de interes naţional, printre care si urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu, se arată într-un comunicat de presă. S-a anuntat participarea a circa 8000 de membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia precum şi familiile acestora.

Membrii Sindicatului Autoturisme Dacia solicită guvernanţilor accelerarea lucrărilor premergătoare şi demararea urgentă a construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu, modificări legislative care să descurajeze importul de maşini second-hand, susţinerea vânzării autoturismelor din producţia autohtonă şi pentru a evita transformarea României în groapa de gunoi a Europei, modificarea legislaţiei în vederea introducerii contractelor de muncă la nivel naţional şi de ramură şi asigurarea unei asistenţe medicale la standarde europene, ţinând cont de necesităţile sanitare ale locuitorilor din Mioveni şi din împrejurimi.

 

LASA UN RASPUNS