Reclamati la 112 ca arunca cu petarde pe strada, din masina!

0
180

Câțiva trecători au sunat, joi, la 112 și au reclamat că mai mulți tineri, aflați într-un Volkswagen Pasat, aruncă cu petarde pe stradă. Distracția extrem de periculoasă îi amuza teribil pe respectivii indivizi. Un echipaj de poliție de la Secția 2 Pitești a pornit în urmărirea autoturismului. Mașina a fost blocată în trafic, pe bld. Nicolae Bălcescu, de către oamenii legii, fiind depistați 5 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, precum și un minor de 16 ani, toți din comuna Merișani. În urma controlului efectuat, oamenii legii au găsit articole pirotehnice din clasa P1 atât asupra celor cinci tineri, cât și în mașină. Pe numele celor cinci au fost întocmite dosare penale privind încălcarea regimului materiilor explozive, fiind și sancționați cu amenzi în valoare totală de 2.250 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.

LASA UN RASPUNS