Primarul Ion Girleanu, despre stadiul mai multor PROIECTE IMPORTANTE din comuna Bogati

0
633

Primarul comunei Bogati, Ion Girleanu, raspunde intrebarilor cetatenilor, prin intermediul retelelor de socializare, in urma mai multor probleme ridicate de catre acestia din urma. Astfel, iata ce a transmis edilul local cu privire la proiectele comunitatii:

  • Asfaltarea drumului din Dorobanți, drumului din Valea Morii în care cuprinde și podețul de la biserică sunt incluse în proiectul: “Modernizare drumuri locale în comuna Bogați, județul Argeș” în valoare de 17.470.232,26 lei.
    Acest proiect cuprinde asfaltarea tuturor străzilor din Bogați.
    A fost depus în cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții la data de 24.06.2019 cu nr. 2655/CNSP.
    Odată cu schimbarea guvernului toate proiectele au fost suspendate.
    Proiectul despre care se face vorbire a fost depus din nou la Compania Națională de Investiții în data de 27.07.2020.
  • La sfârșitul acestei săptămâni se vor finaliza lucrările de reparație la puntea care face legătura între cătunele Mărcești-Bălcești, încadrându-ne în termenul promis pentru realizarea celor 3 obiective: podeț Glâmbocelu, podeț Suseni, punte Ciontolac.
    Această acțiune se va continua acolo unde vom considera că este necesar ținând cont și de doleanțele dvs.
  • Proiectul de înființare a rețelei de gaze, după cum bine știți, a fost depus la data de 19.06.2019 încadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții, aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Ca și proiectul cu drumurile, a fost suspendat și acesta.
    Din informațiile pe care am încercat să le aflu, Ghidul de implementare a acestui proiect va apărea după 01.08.2020. Imediat vom lua măsurile corespunzatoare de redepunere a proiectului.
    De menționat este faptul că, în vederea urgentării începerii lucrărilor de realizare, s-au efectuat și licitațiile corespunzătoare.
  • Referitor la canalizare, pe data de 05.08.2020 se va efectua recepția la primul tronson de canalizare după care se va da în funcțiune.
    Au început deja lucrările pentru extinderea celui de-al doilea tronson și se lucrează la proiectul pentru al treilea tronson care cuprinde străzi adiacente drumului județean.
  • Cu privire la existența gunoaielor în locuri nepermise s-au luat măsuri în vederea igienizării acestora, inclusiv a pârâului.
  • În ceea ce privește existența cailor nesupravegheați, vă informez că am luat legătura cu organele de poliție, inclusiv cu proprietarii acestora de mai multe ori în vederea reglementării situației.
    “În final doresc să mulțumesc celor care mi-au semnalat aceste probleme, fapt ce reliefează legătura dintre primar și cetățenii comunei Bogați. Cu același interes aștept în continuare propunerile și sugestiile dvs.”, a incheiat primarul Ion Girleanu.

LASA UN RASPUNS