Primarul Gentea răspunde întrebării care frământă piteștenii: explicația care îi va bucura

0
592

Mulți piteșteni și-au exprimat nedumerirea în ultimele luni privind motivul pentru care anumite bulevarde și străzi principale nu au fost asfaltate complet. Primarul Cristian Gentea a explicat, de fiecare dată când a avut ocazia, motivul și a subliniat că, pentru o mai bună comunicare, repetă explicațiile ori de câte ori este necesar. Acesta a transmis ca modernizarea infrastructurii este un proces complex, astfel ca schimbarea rețelelor și asfaltarea trebuie să fie coordonate pentru a evita distrugerile și costurile suplimentare.

Edilul a clarificat că în prezent se derulează unul dintre cele mai mari proiecte din România privind infrastructura de apă și canalizare în Pitești. „Zeci de kilometri de conducte vor fi schimbate. Întâi schimbăm rețelele, apoi asfaltăm! Nu vom sparge străzi deja asfaltate doar pentru a înlocui conductele”, a spus Cristian Gentea.

Ca exemplu, Bulevardul Petrochimiștilor va fi asfaltat anul viitor, pe tronsonul de la Vama Pitești până la sensul giratoriu de la Depou, continuând până la bifurcația spre Argeș Mall.

Primarul a precizat și situația străzilor de pământ: acestea rămân priorități și investițiile în modernizarea lor vor continua și în 2026. Pe platoul Craiovei, de exemplu, va fi asfaltată strada Zenitului, însă străzile Barbu Delavrancea, Radu Petrescu și Ioan Norocea nu pot fi asfaltate momentan, deoarece proprietarii au probleme cadastrale care trebuie soluționate.

Totodată, sunt programate lucrări de asfaltare pe străzile Abatorului, Măceșului, Mateiaș, Emil Mortun, Gheorghe Alexeanu, Intrarea Lămâiului, Intrarea Dafinului și altele, a mai transmis Cristian Gentea.

LASA UN RASPUNS