Primăria Bascov premiază cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie

0
169

Primăria Comunei Bascov, prin Compartimentul de Asistență Socială, anunță demararea procedurilor pentru acordarea premiilor și diplomelor aniversare destinate cuplurilor care au ajuns la impresionanta performanță de a împlini 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Potrivit primarului comunei, Gheorghe Stancu, sunt invitate să depună documentele necesare toate cuplurile care și-au încheiat căsătoria în anul 1976 și care au împlinit sau vor împlini în cursul anului 2026 cincizeci de ani de căsnicie.

Pentru a beneficia de premiul aniversar oferit de administrația locală, persoanele eligibile trebuie să depună o cerere însoțită de următoarele documente:

  • Certificatul de căsătorie;
  • Certificatul de naștere al soției (sau al soțului, dacă acesta și-a schimbat numele în urma căsătoriei);
  • Cartea de identitate a soțului;
  • Cartea de identitate a soției.

Reprezentanții Primăriei precizează că documentele trebuie prezentate atât în original, cât și în copie. Actele vor fi verificate de personalul Compartimentului de Asistență Socială pentru confirmarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării premiului aniversar. Cei interesați pot obține informații suplimentare adresându-se Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Bascov, în timpul programului de lucru cu publicul.

Vă mulțumim pentru colaborare și vă felicităm pentru exemplul de stabilitate, respect și devotament oferit comunității noastre!”, este mesajul transmis de primarul Gheorghe Stancu, către cuplurile care au construit împreună o jumătate de secol de viață de familie.

Prin această inițiativă, Primăria Bascov își exprimă aprecierea față de familiile care reprezintă modele de unitate și continuitate pentru întreaga comunitate.

CITESTE SI: Primarul Gheorghe Stancu, în rol de ajutor al lui Moș Crăciun la serbările copiilor din Bascov

LASA UN RASPUNS