Un primar argeșean a fost fost amendat cu 200 de lei, după ce a participat la o petrecere, încălcând astfel ordonanțele militare care interzic organizarea de manifestări în afara celor la care participă doar membrii familiei care locuiesc împreună.
În timpul distracției au fost făcute filmări, acestea ajungând în mediul online. Cum au văzut filmulețul, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, au demarat cercetări reușind să-i identifice pe participanții la petrecere. Au fost 12 persoane și doi minori, printre participanți fiind și primarul comunei Cicănești, Ion Ionescu. Petrecerea a avut loc la un local din comună cu ocazia sărbătoririi numelor de Florii a două persoane, tată și fiică. Au fost date 12 amenzi, în valoare totală de 21.000 de lei. Organizatorul petrecerii a fost sancționat cu 3.000 de lei și primarul cu 2.000 de lei.





































