Polițiștii au împânzit Câmpulungul!

0
846

Acţiune a poliţiştilor argeşeni la Câmpulung, acolo unde au avut loc razii pe stradă, în localurile publice, dar şi alte locuri aglomerate. Acţiunea avea ca scop intimidarea celor certaţi cu legea. Au acţionat 50 de poliţişti argeşeni, cu 14 autospeciale, participând poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiilor Municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate peste 250 de persoane, au fost controlate aproape 140 de autovehicule, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, conform O.U.G. 195/2002 și Legii nr. 61/199, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei. 23 de contravenții au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului rutier, fiind reţinut 1 permis de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii au desfășurat activități pentru prevenirea faptelor antisociale în incinta şi împrejurimile sălilor de jocuri de noroc și a localurilor publice de pe raza municipiului Câmpulung.

În ciua numărului mare de oameni ai legii şi al sutelor de persoane legitimate, rezultatele acţiunii nu au fost cele sperate. Oamenii legii avertizează însă că astfel de razii vor mai fi organizate şi pe viitor, cu scopul prevenirii comiterii de infraţiuni sau al faptelor antisociale.

LASA UN RASPUNS