Polițist din Pitești, vizat într-un dosar de proxenetism

0
467

Acțiune de amploare, în această dimineață, la Secția 2 de Poliție din Gavana, Pitești. Procurorii DIICOT și luptătorii mascați au descins în unitatea din cartierul Găvana, într-o anchetă care vizează fapte de proxenetism. Printre persoanele vizate se află și un polițist care își desfășoară activitatea chiar în cadrul acestei secții.

CITESTE SI: Bărbat reținut într-un dosar de VIOL asupra unui minor. Poliția Argeș, date oficiale

Perchezițiile au avut loc astăzi, 15 septembrie, iar după verificările efectuate în sediul Poliției, agentul în vârstă de 36 de ani a fost preluat și dus la audieri la sediul DIICOT. Ancheta vizează presupusa recrutare a două tinere în vederea practicării prostituției, prin metoda cunoscută sub denumirea de „loverboy”. În acest moment, polițistul este audiat, iar anchetatorii urmează să stabilească exact rolul pe care acesta l-ar fi avut în faptele investigate. Agentul este din Pitești și lucrează în structurile Poliției de aproximativ 13 ani, este căsătorit și are doi copii.

Descinderile de astăzi fac parte dintr-o anchetă coordonată de procurorii DIICOT, iar la finalul audierilor ar urma să fie stabilite măsurile care se impun în cazul persoanelor vizate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce anchetatorii vor comunica date despre acest caz.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS