Pensii SPECIALE pentru alesii locali! Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor

0
819

Propunerea legislativă prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi pensii speciale a fost adoptat marţi tacit de Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL, UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevedere aplicându-se şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.

Cat despre cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă, acesta se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară. Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani. Proiectul va fi trimis Senatului spre dezbatere, în calitate de for decizional.

SURSA: Mediafax.ro

LASA UN RASPUNS