NOU la Zilele Poliției Române, la Pitești: motociclete de Poliție, marca BMW! Afla mai multe despre PROGRAMUL manifestărilor

0
1954

Marți debutează evenimentele în Argeș, în cadrul Zilelor Poliției Române, cu porți deschise pentru elevi și preșcolari la Inspectoratul Județean de Poliție Argeș. Aceștia au ocazia sa vorbească cu polițiștii Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, dar și cu cei din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, să urmărească tehnica IPJ Argeș, mașinile de poliție și, mai nou, o motocicletă de poliție marca BMW, dar și să ”facă cunoștință” cu câinii de urme, care sunt de mare ajutor polițiștilor în găsirea raufăcătorilor. De asemenea, va fi prezentat elevilor și radarul ”pistol” ce se afla în dotarea Poliției Argeș de anul trecut.

Cu prilejul aniversării a 195 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne, a devenit deja o tradiţie ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători. Iata care este întregul program al manifestărilor:

Marți, 21 martie, între orele 09.00 şi 11.00 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş îşi deschide porţile pentru a fi vizitat de elevi şi preşcolari.
Aceştia vor fi întâmpinaţi de poliţiştii Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi cei din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.

Miercuri, 22 martie a.c., începând cu orele 11.30, jurnaliştii acreditaţi sunt invitaţi să participe alături de poliţişti, la Cupa Presei la TIR, ediția 2017, eveniment organizat în poligonul Budeasa din municipiul Piteşti.

Joi, 23 martie a.c., începând cu ora 10.00, pe platoul Casei de Cultură Mioveni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş va prezenta tehnica Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic cea a Serviciului Acţiuni Speciale.

Tot în aceeaşi zi, la Stadionul Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti va fi organizat, în cadrul Cupei Ziua Poliţiei la Fotbal, un meci între echipa de fotbal a I.P.J. Argeş şi echipa procurorilor din cadrul unităţilor de Parchet din Municipiul Piteşti.

Activităţile se încheie vineri, 24 martie 2017, începând cu orele 12.00, când poliţiştii argeşeni vor defila cu tehnica Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pe traseul Piaţa Primăriei – Piaţa Vasile Milea din municipiul Piteşti.

LASA UN RASPUNS