Poetul Miguel Gane, originar din comuna Lerești, județul Argeș, și considerat unul dintre cei mai citiți poeți contemporani de limbă spaniolă, a susținut, în premieră, spectacolul-poem „Ce am lăsat între noi” pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești. Evenimentul a îmbinat poezia cu muzica și a făcut parte din turneul de lansare în România al primului volum de poezie publicat sub semnătura proiectului Miguel Gane.
Potrivit unui comunicat transmis de Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, Miguel Gane, plecat în Spania împreună cu familia la vârsta de nouă ani, este în prezent cel mai citit poet contemporan din Spania și America Latină. Volumele sale, traduse în limba română și italiană și publicate inclusiv în Columbia, Mexic și Argentina, au fost vândute în aproximativ 200.000 de exemplare la nivel mondial.
CITESTE SI: Trei producții de neratat pe scenele Teatrului „Alexandru Davila”
Spectacolul „Ce am lăsat între noi”, prezentat în premieră pe scena teatrului din Pitești, i-a avut alături pe muzicienii Nur Bonet (clape, chitară și flaut) și DJ Brenda Sayuri. Reprezentanții instituției descriu evenimentul drept un dialog între poezie și muzică, o confesiune despre vise, sacrificii și iubire.
În deschiderea spectacolului, actorii Andreea Drugulescu, Lia Deaconu și Cătălin Mirea au recitat poezii din volumul „Pe Argeș în sus” de Ion Pillat. Programul a continuat cu un moment muzical susținut de Alexandra Ana-Maria Tăbuș, acompaniată la pian de Gabriel Tudorache, artiști ai Centrului „Doina Argeșului”.
La eveniment au fost prezenți și vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu.Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost întâlnirea poetului cu publicul din județul natal și prezența bunicii sale în sală. La final, spectatorii au avut ocazia să participe la o sesiune de autografe organizată în holul teatrului, la standul Librăriei Cărturești.
Reprezentanții Teatrului „Alexandru Davila” au transmis că evenimentul s-a remarcat prin sensibilitate și autenticitate, mulțumindu-le tuturor celor care au ales să participe la această seară dedicată poeziei și muzicii.






































