Până vineri vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit, chiar deosebit de rece in sudul si estul tarii, anunta meteorologii. Iarna se grăbeşte să se instaleze cu paşi siguri. Astfel, media temperaturilor maxime nu va depăşi -2 grade in Moldova, in timp ce in regiunile vestice regimul termic va fi putin mai bland cu aproximativ 5 grade. Noaptea temperaturile se vor situa sub pragul de inghet in toata tara, iar in depresiuni va fi ger.
Marti, vremea va fi rece pentru această perioadă din an, în special în sudul şi în estul ţării. Ziua incepe cu ceaţă in zonele mai joase de relief, dar in regiunile extracarpatice şi zona de munte cerul ramane innorat toata ziua si unde pe alocuri cad ninsori slabe sau fulguieli. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, local se va semnala ceaţă. Vântul este cel mult moderat, iar termometrele nu strang mai mult de 2…3 grade.
Miercuri, temperaturile continua sa scada, asa ca ajungem sa vorbim despre o vremea deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în sudul şi în estul ţării, dar şi la munte, însă doar trecător şi izolat vor fi ninsori slabe, iar in restul teritoriului, soarele este parţial acoperit de nori si nu sunt sanse de precipitatii. Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată din an si in Capitala, unde termometrele nu strang mai mult de 1 grad peste pragul de inghet. Cerul va fi mai mult noros, dar probabilitatea de apariţie a ninsorii slabe va fi redusă, in schimb este posibil sa se formeze ceata, in conditiile in care vantul este destul de linistit.
Joi se anunta vreme deosebit de rece şi în general închisă. Vântul este aproape luinistit, iar termometrele nu strang mai mult de 2 grade, temperatura potrivita a se inregistra la sfarsitul primei luni de iarna.
Si vineri, vremea va fi în continuare rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi în depresiuni, dar incepand de sambata valorile termice vor marca o creştere uşoară, atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 11 grade.
Weekendul aduce precipitaţii în majoritatea zonelor, predominant ninsori la munte şi în nord-est şi mai ales ploi în restul zonelor.
Romania TV.ro




































