Modernizarea Drumului Județean 679, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din Argeș, a ajuns la un stadiu de execuție de 37%. Proiectul, finanțat din fonduri europene și evaluat la peste 77 de milioane de euro, vizează modernizarea a aproape 48 de kilometri de drum, reabilitarea a 14 poduri și realizarea unor lucrări menite să crească siguranța rutieră și mobilitatea în zonă.
Stadiul investiției a fost verificat miercuri, 1 iulie, în teren, de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, alături de echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din localitățile traversate de DJ 679. Proiectul presupune modernizarea a 47,67 kilometri de drum județean, reabilitarea a 14 poduri, amenajarea trotuarelor, șanțurilor și acceselor la proprietăți, precum și realizarea unor elemente destinate creșterii siguranței circulației. DJ 679 traversează comunele Poiana Lacului, Săpata, Lunca Corbului, Stolnici, Hârsești și Bârla, asigurând legătura dintre județele Argeș și Olt și facilitând conexiunea cu principalele coridoare de transport din sudul țării.
Potrivit Consiliului Județean Argeș, lucrările se desfășoară simultan pe mai multe sectoare, iar verificările din teren au vizat atât stadiul fizic al execuției, cât și respectarea graficului de lucrări și a standardelor de calitate prevăzute în proiect.
Investiția este finanțată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 și are ca obiectiv reducerea timpilor de deplasare, creșterea siguranței rutiere și sprijinirea dezvoltării economice a comunităților din zonă.
Execuția lucrărilor a început la 7 iulie 2025, durata de implementare fiind de 30 de luni. Finalizarea și recepția investiției sunt estimate pentru prima parte a anului 2028.
CITESTE SI: Restricții de circulație pentru vehiculele grele în Argeș, din cauza caniculei






































