Localnicii au SFIDAT PLOAIA! Chef și voie bună de Ziua Comunei Suseni

0
1158

Localnicii comunei Suseni, puși pe distracție, la Ziua Comunei, sfidând ploaia. Au jucat hora mare, cei mai talentați la joc au încins o sârbă, iar de remarcat faptul cei mai petrecăreți au fost chiar tinerii care au profitat de evenimentul organizat de administrația locală la o așa zi importantă.

Este a 14-a ediție a Zilei Comunei Suseni. Am desfășurat acest eveniment, fără întrerupere începând cu anul 2005, astfel că întotdeauna în iunie încercăm să facem activități specifice tipice românești care să placă oamenilor”, ne-a declarat primarul comunei Suseni, Radu Doru.

Artiștii care au urcat pe scenă au adus bună dispoziție, mai ales că localnicii, pe lângă joc, au stat la masă pentru a gusta delicioasele sarmale, știindu-se faptul că sarmalele de Suseni sunt unele la înălțime. Au fost împletite 8000 de sărmăluțe, de Ziua Comunei, și nici oficialitățile nu s-au dat înapoi de la a degusta o porție din vestitele bucate. De asemenea, nu au lipsit mititeii și berea rece pentru a petrecerea să fie una pe măsură la Suseni, la ceas aniversar.

Perechile cu vechime în cuplu au fost premiate, așa cum este tradiția, de către primarul Radu Doru și felicitate pentru faptul că au găsit rețeta ca viața lor să fie una lungă și liniștită împreună. Printre cei care au primit diplome de fidelitate au fost și persoane îmbrăcate în costume populare. 

Printre oficialitățile care au onorat invitația edilului local de a participa la această manifestare importantă pentru locuitorii comunei Suseni: prefectul Emilian Dragnea, președintele CJ Argeș, Dan Manu, precum și mai mulți consilieri județeni, deputatul Dănuț Bica, primarii comunelor Rociu, Ștefan cel Mare, Bârla, Negrași ori Mărăcineni.

LASA UN RASPUNS