Le-a pipait si le-a facut avansuri mamei si surorii iubitei! Decizia instantei. Ce s-a intamplat

0
158

Un bărbat de 28 de ani din comuna Budeasa, judetul Arges, a fost achitat de instanţă după ce a fost judecat sub acuzaţia de agresiune sexuală. În luna mai 2019, barbatul in varsta de 28 de ani din comuna Budeasa, a fost arestat preventiv sub acuzația de agresiune sexuală.

Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2018 – februarie 2019, bărbatul aflat sub influenţa alcoolului, a început să le pipăie şi să le facă avansuri de natură sexuală, surorii concubinei sale și mamei acestora. A fost trimis în judecată. Magistraţii Judecătoriei Piteşti l-au condamnat în primă instanţă, la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare. Tânărul a declarat apel. Între timp a reuşit să convingă victimele să îşi retragă plângerea şi astfel judecătorii Curţii de Apel Piteşti au fost nevoiţi să înceteze procesul penal împotriva inculpatului. Acesta mai are o condamnare cu suspendare de 1 an şi 4 luni dată de Tribunalul Munchen, pentru furt. Dacă nu scăpa de dosarul de agresiune sexuală, ar fi trebuit să execute în penitenciar ambele pedepse.

LASA UN RASPUNS