În martie, 56 de argeşeni găsiţi că lucrează ilegal, la 34 de firme

0
971

Luna trecută, inspectorii de muncă au efectuat 368 de controale şi au fost aplicate 97 de sancţiuni, valoarea amenzilor aplicate fiind în sumă de 697.800 lei. Referitor la diminuarea fenomenului social al muncii fără forme legale au fost efectuate 364 de controale, numărul unităţilor depistate ca practicând muncă fără forme legale au fost în număr de 34, numărul persoanelor depistate fără forme legale au fost în număr de 56, iar valoarea totală a amenzilor aplicate este de 610.000 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe: comerţ, transport, prelucrare lemn, baruri, restaurante, service auto, spălătorii auto, construcţii, jocuri de noroc, colectare deşeuri şi confecţii textile.

Cele mai frecvente deficienţe: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal; neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat; încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte; nerespectarea măsurilor dispuse controlului anterior; neacordarea drepturilor salariale; netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor; neacordarea indemnizaţiei în cazul în care angajatorul îşi întrerupe temporar activitatea cu menţinerea raporturilor de muncă; neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă.

LASA UN RASPUNS