Drum din Argeș, pe locul 2 în topul celor mai PERICULOASE ȘOSELE din România. 2000 de accidente grave, 800 de MORȚI

0
3427

O șosea din Argeș, pe locul 2 în topul drumurilor naționale considerate un iad pentru șoferii din toată țara, drumuri în care au avut loc cele mai multe accidente mortale. În ultimii zece ani în România au avut loc peste 100.000 de accidente de circulaţie grave, în care au murit aproape 22.000 de oameni.

Cel puţin şapte drumuri importante din România şi-au căpătat renumele de „Şoseaua morţii”, scrie adevarul.ro. DN 1 rămâne în continuare cea mai periculoasă rută, însă accidente cumplite se produc cu repetiţie şi în Moldova, Dobrogea sau Oltenia.

Pe aceste şosele deosebit de periculoase, în ultimii zece ani în România au avut loc peste 100.000 de accidente de circulaţie grave (o medie de 10.000 pe an), în care au murit aproape 22.000 de oameni, iar 88.000 au fost răniţi grav. conform statisticilor Poliţiei Române.

Drumul Naţional 1
Face legătura din Capitală şi Ardeal și este cea mai aglomerată şi cea mai periculoasă rută din România, mai cu seamă pe porţiunea dintre Ploieşti şi Braşov. Poliţiştii apreciază că la originea majorităţii accidentelor stă aglomeraţia excesivă, care generează stress şi neatenţie în trafic.

Potrivit statisticilor rutiere, în ultimii zece ani, DN1 este responsabil de moartea a 987 de oameni, judeţul Braşov fiind considerat porţiunea cea mai periculoasă. Numai în primele şase luni din 2018, pe porţiunea ce traversează judeţul Braşov a DN1 s-au produs 64 de accidente foarte grave. În urma lor au rezultat 6 decese, 28 de persoane rănite grav şi 71 de persoane rănite uşor.

Drumul Naţional 7
Șoseaua care leagă Bucureştiul de Piteşti şi apoi de Valea Oltului (cu derivaţie – DN7A – prin Curtea Argeş, spre Transfăgărăşan) este al doilea drum din topul celor mai periculoase din ţară. În fiecare zi, peste 360.000 de maşini tranzitează DN7, care este considerat o alternativă la DN1 pentru drumul spre Ardeal. În ultimii zece ani, DN7 a generat aproape 2.000 de accidente grave, soldate cu peste 800 de morţi. Poliţiştii consideră că principală cauză a accidentelor de pe amintita şosea este indisciplina în trafic, urmată de starea tehnică proastă a maşinilor.

Drumul Naţional 6 DN6
Este unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară. Pleacă din Bucureşti, trece prin Alexandria, Craiova, Timişoara şi ajunge la graniţa cu Ungaria. Cei aproape 640 de kilometri ai săi au fost presăraţi în 2.017 cu accidente în care au murit 87 de oameni. Anul acesta, în şase luni, au fost 43 de morţi, iar în ultimii 10 ani au fost aproape 800 de decese. Unul dintre punctele nevralgice este la Tatomireşti, în Dolj.

Drumul European 574
Porţiunea de şosea (E574) care leagă Craiova de Piteşti este o rută a morţii. Cel mai periculos segment al ei este între Craiova şi Slatina, unde se înregistrează frecvent depăşiri mari ale vitezei legale. Pe un segment de doar cinci kilometri din acest drum au murit, de la începutul anului, 14 oameni, în opt accidente grave. De altfel, ruta Craiova-Piteşti este responsabilă de peste 700 de decese în ultimii 10 ani.

Drumul Naţional 2A
Drumul cel mai periculos către Litoralul românesc este DN2A (varianta spre Constanţa prin Urziceni-Slobozia-Hârşova). Acest generează cu 30% mai multe accidente decât A2, deşi are un trafic mai mic cu 20%. În ultimii zece ani, au fost 500 de decese.

Drumul Naţional 2 Şi DN2
Leagă Bucureştiul de Buzău, Focşani şi Bacău Cunoscut şi ca E85, a înregistrat cele mai multe accidente din cauza depăşirilor neregulamentare. În medie, pe DN2 mor între 40 şi 60 de oameni, în ultimul deceniu fiind aproape 500 de decese din cauza accidentelor rutiere. Drumul European 583 DE 583, care leagă municipiul Iaşi şi DN 2, în apropiere de Roman, a primit, de asemenea numele de „Şoseaua Morţii”, din cauza accidentelor foarte grave în urma cărora 174 de oameni şi-au pierdut viaţa în ultimul deceniu.

LASA UN RASPUNS