Drăghici, despre controlul inspectorilor AEP la sediul central al PSD: Un control anual, programat

0
206

Deputatul Mircea Drăghici (foto), președinte PSD online, lămurește situația în ceea ce se anunța cu ceva timp în urmă: ”Inspectorii AEP au descins la sediul central al PSD din Kiseleff. Control cu privire la subvențiile de la Bugetul de stat”. De la un control anunțat cu câteva luni în urmă, ce se desfășoară și la celelalte partide, până la ”descinderi la PSD”, cale lungă.

Iată însă ce a transmis în legătură cu acest subiect deputatul de Argeș Mircea Drăghici: ”O știre cât se poate de falsă ține prima pagină din online-ul unui site de știri care părea, până nu demult, că știe ce înseamnă o sursă, o știre construită bine, verificată și extraverificată.

O știre șocantă care spune că AEP a “descins”… nici mai mult nici mai puțin: DESCINS!

În primul rând nu poate fi vorba de o descindere, nimeni nu a intrat cu forța – inspectorii au fost primiți cu brațele deschise în sediul Partidului Social Democrat la controlul pe care aceștia îl efectuează anual. Un control la care sunt supuse toate partidele politice, nu numai PSD.

Controlul care are loc în acest moment la sediul partidului este programat, de câteva luni chiar, și este aferent anului 2017. De menționat, a început pe 14 noiembrie!

Nu vă îngrijorați, nu au ce nereguli să găsească, având în vedere că toate contractele au fost făcute legal. Absolut legal!

Ceea ce este grav în tot acest context este apariția acestei știri care se încadrează perfect în tiparul celor care vin să sugrume, să pună în umbră, orice încercare de normalizare la nivel politic.

Data viitoare, sper să faceți alegerea corectă și firească: consultați Autoritatea Electorală Permanentă pentru răspunsuri adevărate, nu presupuneri pe care să construiți știri false.”. 

LASA UN RASPUNS