Dorințele ți se vor ÎNDEPLINI mai repede! Ce trebuie să faci de Florii, potrivit tradiției românești

0
1807

Sărăbtoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. În tradiția românească se spune că, de Florii, se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.

Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

Daca te impartasesti de Florii, iti poti pune o dorinta si ea se va indeplini mai repede decat in alta perioada.

LASA UN RASPUNS