DOLIU la Baroul Argeș. A murit unul dintre cei mai cunoscuți avocați

0
1133

Doliu la Baroul Argeş după ce unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi a trecut în nefiinţă. A murit maestrul Titică Predescu. În vârstă de 90 de ani, este unul dintre veteranii avocaturii din judeţul nostru, profesând din anul 1952, după ce a absolvit facultatea de Drept Bucureşti. Doctor în ştiinţe şi autor al mai multor cărţi, Titică Predescu a fost medaliat de preşedintele României Emil Constantinescu în anul 2000, cu Ordinul Naţional “Steaua Româneiei”, în grad de “Comandor”. Trupul neînsufleţit se află depus la capela Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din Piteşti. Va fi condus pe ultimul drum, mâine.

LASA UN RASPUNS