Doi copii în vârstă de 13 ani, AMENINȚAȚI CU CUȚITUL în Pitești și lăsați fără telefoane

0
1987

Doi tineri de 19, respectiv 18 ani, au fost reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Piteşti, fiind acuzaţi de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate. Fapta a fost comisă pe data de 20 mai, când cei doi au luat doi copii în vârstă de 13 ani de pe stradă, i-au dus cu forţa în interiorul fostului restaurant Panoramic, acolo unde sub ameninţarea unui cuţit le-au luat telefoanele mobile, în valoare de 2.000 de lei.

Primul care a fost prins de oamenii legii a fost tânărul de 19 ani din Piteşti, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile. Cel de-al doilea autor, adolescentul de 18 ani, din comuna Dârmăneşti a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, marţi, astăzi fiind luată împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Telefoanele au fost recuperate şi înapoiate păgubiţilor. Cei doi autori au fost copii instituţionalizaţi, iar la 18 ani când au părăsit centrele de plasament au ajuns pe stradă.

LASA UN RASPUNS